Fusta conică urcă treptele eleganţei

fusta conica neagraDe Paşte, tradiţia iese an de an din lacra neamului românesc cu aceleaşi obiceiuri de la care nu ne abatem. Pe ordinea de zi a pregătirilor pascale, punctează cu seriozitate şi reînnoirea garderobei în aşteptarea sărbătorii Învierii Domnului.

Femeia are un ajutor benevenit din partea magazinului de haine de damă Larissa Fashion, care îi propune o ţinută ce adună la un loc simplitatea, eleganţa şi sobrietatea. Este vorba de fusta de culoare neagră, roşie şi galbenă, uşor purtabilă, elegantă, care ne solicită atitudine, după caz.

galbena1

Fusta conică galbenă tip creion, cu talie medie, confecţionată din stofă subţire, uşor elastică, solicită o talie de viespe, dar punctează cu nota maximă la eleganţă. Îi stă bine cu taior în aceeaşi culoare şi poate fi pusă în evidenţă de o bluză din material fin, simplă sau cu  motive florale care să întregească tabloul solar. Avertizează totuşi persoana care o poartă că atitudinea nu trebuie să-i ştirbească frumuseţea. Emană veselie şi respect locului unde ajunge să fie îmbrăcată.

fusta conica rosie

În oferta de modele a acestui sortiment, designerul ne recomandă şi produsele casual sau office, cu talie înaltă disponibile în culori de roşu şi negru, iar în combinaţie cu bluză sau cămaşă uşor mulate. Ambele se transformă în ţinute şic, tocmai potrivite acestui sezon. Piese vestimentare se prezinţă clientelor cu croi mulat din stofă subţire, fără a stânjeni mişcarea în timpului mersului. Încălţămintea cu toc înalt constituie o cerinţă în cazul fustei conice mulate; în caz contrar, feminitatea ar avea de suferit.

Cu fusta conică aparent simplă, poţi ajunge în pole position a eleganţei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *